marți, 26 octombrie 2010 | By: Dama fara camelii

Dati un leu pentru semenul meu, dar si al tau !

Numele lui este Zolty si de existenta si problemele lui  am aflat ieri de la un gropar, care de data asta e unu' cu suflet si nu cu sapa, si care a initiat o campanie umanitara de strangere de fonduri. Dar mai bine sa-l las pe gropar, ca tare bine le mai rosteste pentru cei care vor sa ... asculte:
"Zolty este un om simplu pe care se pare că nu prea-l iubesc zeii. Şi pe care mi ţi l-au oropsit şi lovit din toate direcţiile. După o copilărie nefericită, în care a ajuns în scaunul cu rotile din nişte erori repetate ale sistemului medical (personal, perspectiva asta mi-a provocat mereu fiori reci pe şira spinării), după ce a crescut într-un mediu familial cum nici în filmele lui Hitchcock nu întâlneşti, Zolty îşi duce existenţa, aşa cum poate, împreună cu fratele lui (bugetar, deci minus 25%), într-o casă neizolată, care probabil urmează să cadă pe ei în viitorul apropiat, asta dacă nu face nimeni nimic pentru el. Şi aici, cu ajutorul lui Dumnezău, urmează să intervenim noi, adică colegii mei de muncă, şi voi, stimaţi cititori.
Am iniţiat o chetă în rândul onoratei cooperative la care prestez, şi acum iniţiez o chetă şi online. Vrem să strângem bani pentru a-i consolida şi izola casa lui Zolty, înainte ca să fie prea târziu. Pentru asta vom avea nevoie de ceva bănuţi, pe care vă rog frumos şi respectuos să-i donaţi! De la voi mai puţin, de la Dumnezău mai mult."
Recunosc ca m-a emotionat povestea lui Zolty, citita si pe blogul sau, si, astfel, m-am decis sa sprijin dupa puterile si influentele mele aceasta campanie si sa ma alatur si eu lui Radu, Daniel, Adi si Gabrielei. Daca am omis vreunul, sa-mi fie cu iertare!
Cat despre Zamfir ce sa mai spun, decat ca-l laud ca a fost printre primii care au incercat sa sensibilizeze  blogosfera, facand publica situatia grea a lui Zolty, mai ales, acum in prag de iarna. Recunosc ca datorita aceluiasi Zamfir am luat atitudine si m-am asezat frumusel la calculator, ca sa  astern aceste randuri, care indraznesc sa sper ca va vor sensibiliza pe voi, vizitatorii mei dragi. Dupa cum scriam pentru un caz similar, in care un semen de-al nostru avea nevoie de sprijinul nostru, va spun si de data asta: Haideti ca noi, oamenii simpli, sa venim si in ajutorul acestui om! 
Deci, vrei sa dai si tu un leu pentru semenul tau?

PS: Multumesc lui Zamfir, care m-a facut, cu forta, membru al echipei Leaţ duit, Zolty!

3 comentarii:

Zamfir de Turda spunea...

Musai, Damă dragă, să repet: Eşti unică şi singură vinovată de ce păţeşti! Cine te-a pus să bloguieşti? Cine te-a îndemnat să-ţi bagi năsucul prin blogul meu şi să mai şi comentezi, neîntrebată? Cine te-a obligat să te amesteci printre prietenii lui Zolty?
Vezi! Acum, ai ce meriţi: toată stima mea! Mă bucur că nu m-am înşelat când ţi-am luat în serios intenţiile serioase!
Nansen, parcă, spunea: Ai reuşit? Continuă! N-ai reuşit? Continuă!

https://incertitudini2008.blogspot.com spunea...

Bună dimineața!
Eu nu prea stau pe gânduri, așa că o să fac ce cred că se cuvine.
Mulțumesc!

Zamfir de Turda spunea...

http://zoltybogata.wordpress.com/2010/11/12/ziua-cea-mare/

Trimiteți un comentariu